Ubuntu Global Jam – Intalnire 1-3 Martie

Ubuntu Global Jam reprezintă o ocazie perfectă pentru comunitatea Ubuntu de a se întâlni şi a lucra împreună în primul sfârşit de săptămână al lunii martie 2013 (1-3 martie) pentru îmbunătăţirea Ubuntu.

Ai vrut vreodată să schimbi ceva în Ubuntu? Ai fost mereu curios cum ai putea să schimbi chiar tu acel lucru? Asta este şansa ta!

La Jam poate participa oricine doreşte să contribuie, oricine vrea să îmbunătăţească Ubuntu, toată lumea este binevenita şi încurajată să se implice.

Ubuntu Global Jam este format din evenimente care sunt organizate peste tot în lume pentru a uni contributorii şi fanii Ubuntu. Fiecare eveniment are una sau mai multe teme, printre care se număra:

  • Defecte – găsirea, trierea şi rezolvarea anumitor defecte din Ubuntu;
  • Testare – testarea noii versiuni de Ubuntu (13.04 – Raring Ringtail), feedback în urma testării, sugestii.
  • Documentaţie – scrierea unei documentaţii despre cum se foloseşte Ubuntu şi/sau anumite pachete, detalii despre cum poţi intra în comunitatea noastră, instalare, etc.
  • Traduceri – traducerea pachetelor din Ubuntu în limba maternă. Revizia traducerilor.
  • Packaging – crearea de pachete. Ajutor, explicaţii, sugestii
  • Altele – alte tipuri de contribuţii. Simpla prezenţă ne va bucura prin simplul fapt că întâlnim pe “alţii ca noi”.

Acestea fiind spuse, comunitatea Ubuntu din România, te aşteaptă între 1 şi 3 martie 2013 la o întâlnire a utilizatorilor Ubuntu şi nu numai pentru a ajuta la traduceri şi documentaţie, pentru a testa şi promova Ubuntu, dar şi pentru a socializa.

Pentru a găsi evenimentul din zona ta consultă pagina:
http://loco.ubuntu.com/teams/ubuntu-ro/events
Exista Evenimente anunţate in urmatoarele oraşe:

  • Bucureşti
  • Cluj-Napoca

Leave a Reply

Your email address will not be published.

captcha

Please enter the CAPTCHA text